vineri, 29 aprilie 2011

Eu traiesc in lumea Ilincai

Ilinca este strabunica mea. Cea care m-a crescut pana la 8 ani. Fiica de preot si sotia celui mai bogat negustor din Pitesti. Ilinca, careia eu ii spuneam Icuta, era cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata. Parul lung pana la genunchi si-l ingrijea cu multa atentie. Dupa baie il imbalsama cu ulei de masline, apoi il impletea si-l prindea intr-un coc la ceafa. Umbla imbracata in negru, pentru ca-i murisera fiul, nora si sotul.

Cand au venit comunistii de la sfatul popular impreuna cu un vecin sa-i ia din pamantul si asa imputinat, si au amenintat-o ca-i baga baiatul in puscarie, ea le-a raspuns: "Bagati-l maica, si sa-mi spuneti si mie ce mai face, ca mi-e dor de el". Baiatul ei, Costica, murise de mult. Comunistii se refereau de fapt la nepotul ei, Florin, tatal meu. Dar exprimarea lor gresita i-a dat prilejul Icutei sa-i ia in raspar. Aveam 6 ani cand am fost partasa la aceasta intamplare.

L-am cunoscut si pe Icutu, sotul Ilincai, conu Tudorica, cum ii spuneau satenii. Era un barbat solitar, traia in post si rugaciune. Nu iesea decat arareori din camera lui. Mie imi spunea Emilia si am simtit dragostea si protectia lui pe parcursul celor cativa ani de viata in care l-am apucat.

Casa lor de la Izvoru era de un bun gust desavarsit, ca si casa din Pitesti, de pe Vasile Lupu, in care eu n-am mai apucat sa stau. A fost luata de un nomenclaturist, dupa ce inainte fusese invadata de chiriasi. Si astazi in aceasta casa stau copiii acestui nomenclaturist.

Icutu era un om puternic. Dupa ce i-a fost luat totul, a reusit sa supravietuiasca, angajandu-se ca vanzator la stat. Apoi s-a retras in casa de la Izvoru si si-a dedicat tot restul vietii lui Dumnezeu.

Si-a prevazut moartea. Le-a cerut femeilor care il vegheau ( caci asa era obiceiul in sat, cand un om tragea sa moara) sa ii aduca o farfurie cu orez la ora 12 noaptea. Si exact la ora 12 a murit.

2 comentarii:

  1. Carmen sunt. Acum inteleg stilul Ioanei. Are ceva mireasma din al dumneavoastra...cu siguranta si parfum propriu, insa se simte amprenta dumneavoastra. O sa adaug blogul in lista mea de bloguri ca sa pot reveni aici oricand imi doresc sa ma simt linistita si intr-o lume veche, cu stil..si totusi noua..." e frumos e prea putin spus" .

    RăspundețiȘtergere