Eu traiesc in lumea Ilincai

Ilinca este strabunica mea. Cea care m-a crescut pana la 8 ani. Fiica de preot si sotia celui mai bogat negustor din Pitesti. Ilinca, careia eu ii spuneam Icuta, era cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata. Parul lung pana la genunchi si-l ingrijea cu multa atentie. Dupa baie il imbalsama cu ulei de masline, apoi il impletea si-l prindea intr-un coc la ceafa. Umbla imbracata in negru, pentru ca-i murisera fiul, nora si sotul.

Cand au venit comunistii de la sfatul popular impreuna cu un vecin sa-i ia din pamantul si asa imputinat, si au amenintat-o ca-i baga baiatul in puscarie, ea le-a raspuns: "Bagati-l maica, si sa-mi spuneti si mie ce mai face, ca mi-e dor de el". Baiatul ei, Costica, murise de mult. Comunistii se refereau de fapt la nepotul ei, Florin, tatal meu. Dar exprimarea lor gresita i-a dat prilejul Icutei sa-i ia in raspar. Aveam 6 ani cand am fost partasa la aceasta intamplare.

L-am cunoscut si pe Icutu, sotul Ilincai, conu Tudorica, cum ii spuneau satenii. Era un barbat solitar, traia in post si rugaciune. Nu iesea decat arareori din camera lui. Mie imi spunea Emilia si am simtit dragostea si protectia lui pe parcursul celor cativa ani de viata in care l-am apucat.

Casa lor de la Izvoru era de un bun gust desavarsit, ca si casa din Pitesti, de pe Vasile Lupu, in care eu n-am mai apucat sa stau. A fost luata de un nomenclaturist, dupa ce inainte fusese invadata de chiriasi. Si astazi in aceasta casa stau copiii acestui nomenclaturist.

Icutu era un om puternic. Dupa ce i-a fost luat totul, a reusit sa supravietuiasca, angajandu-se ca vanzator la stat. Apoi s-a retras in casa de la Izvoru si si-a dedicat tot restul vietii lui Dumnezeu.

Si-a prevazut moartea. Le-a cerut femeilor care il vegheau ( caci asa era obiceiul in sat, cand un om tragea sa moara) sa ii aduca o farfurie cu orez la ora 12 noaptea. Si exact la ora 12 a murit.

***

Cand traiesti in miasma cea mai cumplita, in suferinta cea mai amara, esti cel mai aproape de Dumnezeu.

Zi senina

Doua cuvinte iti pot schimba ziua. Un mic semn din partea iubitului, si cerul se insenineaza.

Mainile trebaluiesc grabite prin bucatarie, faina e proasta, blatul nu va creste. Dar asta nu te impiedica sa-ti continui treaba.

Lucrurile importante sunt omise mai mereu, durerea te poate face sa intri in amorteala, suferinta te poate anihila, e greu sa-ti pastrezi spiritul treaz cand loviturile dau navala.

Nu stii exact cum sa scapi , cum sa fugi… si daca scapi nu ai vrea sa fii singur, in evadarea ta ai vrea sa-ti linga cineva ranile, sa te imbarbateze si sa te incurajeze in pretentiile tale tembele. Mereu trebuie sa existe un “bebe” salvator. El trebuie sa-ti capteze toata atentia si energia.

Pe partea cealalta a lacului, un catel se joaca cu stapanul lui, dar tu nu observi asta, iti spune el, inca un mod de a evidentia diferenta dintre voi, el vede catelul, tu nu. Faptul ca te lasa sa-ti pui capul pe umarul lui, te face sa treci peste amanunte, peste maruntele incompatibilitati.

Nu-ti mai aduci aminte de nimic, nu mai vrei sa stii nimic, prezentul e indestulator, aproape ca si multumirea a devenit plictisitoare. Nu stii cum sa-i intrepretezi bunavointa, daca vine din dragoste sau e sarcina de serviciu, obsesia asta cu securitatea a devenit apasatoare. Nu c-ar fi esential pentru tine sa stii daca esti iubita sincer sau nu, important pentru tine e sa fii fututa sincer. Esti destul de tembela ca sa nu te intereseze dragostea, te-au anihilat intamplarile nefaste, iti doresti foarte putin sau nimic, ai descoperit simpaticul joc de-a sexul. Nevoia de-a face dragoste este atat de mare, incat nu te mai intereseaza daca o faci cu un criminal, ca vorba aia, in oricine exista o raza de Dumnezeire, de puritate. De aceea tu faci din orice rahat, un zeu.

Gainile de Japonia

Gainile de Japonia sunt albe si pufoase. Ele au fost create prin modificari genetice. Asta e parerea lui.
Remarca asta a facut ca gainile de Japonia sa devina preferatele mele. Daca ar fi facut o remarca si despre lame, as fi iubit lamele.
El este mult mai inalt decat mine si are o dragalasenie fireasca, pe care eu o vad extraordinara.
Acum ma framanta tacerea lui, nu-mi raspunde la telefon, e ca si cum unui pusti de clasa intai i s-ar fi luat ciocolata din mana.
Sexul n-a fost niciodata pasiunea mea… si l-am legat mereu de ideea de comunicare. Cred ca am fost preocupata mai mult de conversatiile din pat. Dar cu el sexul a devenit un drog.
CET-ul orasului nu mai este un obiectiv industrial, de la fereastra lui, pare un parc cu copaci uriasi, centura orasului este un fluviu inconjurat de vegetatie luxurianta.
Si inima mea, ah, inima mea, sta sa sara din piept.
***
Nu e momentul sfarsitului. Mi-ar mai trebui cateva saptamani, luni poate, ca sa pot aduna destule amintiri/trairi cat pentru o carte. Povestea m-a prins.
Pentru mine safrasitul a venit intotdeauna prea devreme.
Dragostea pentru el nu m-a impiedicat insa sa port o conversatie interesanta cu un barbat de la care am aflat ca ma numar printre cei un miliard de privilegiati ai planetei care au televizor si acces la educatie. Cu alte cuvinte sunt norocoasa. Tot de la el am aflat ca, atat femeile, cat si barbatii, doresc sa procreeze cu cat mai multi parteneri.
In acesta minunata conversatie mi-a fost furnizat si unul din motivele pentru care oamenii “inteligenti” nu vor copii, si anume dublarea populatie planetei in urmatorul deceniu si implicit foametea generalizata.
Cu alte cuvinte ar trebui sa fiu fericita ca povestea de dragoste s-a sfarsit. Ca nu vor mai avea si altii de suferit din cauza noastra.